Sistemul elvetian de invatamant

25 ian. 2016 admin 7794 views
Sistemul elvetian de invatamant

Sistemul elvetian de invatamant este descentralizat si autonom si are reputatia de a fi unul dintre cele mai bune din lume. Constitutia Elvetiei deleaga cantoanelor autoritatea asupra sistemului de invatamant. Limba de predare in cantonul respectiv stabileste limba de predare in scoli.

Sistemul elvetian de invatamant preuniversitar este impartit in: invatamant primar, invatamant secundar inferior si invatamant secundar superior.

Invatamantul obligatoriu incepe odata cu varsta de 6 ani si dureaza 9 ani. Invatamantul obligatoriu cuprinde invatamantul primar si invatamantul secundar inferior.

 

Invatamantul primar

Invatamantul primar se desfasoara pe durata primilor 4-6 ani de scolarizare, in functie de canton.

Rezultatele elevilor la sfarsitul invatamantului primar impreuna cu recomandarile profesorilor si, in unele cazuri, un examen, determina nivelul de performanta al elevilor. Pe baza acestui nivel de performanta elevii sunt repartizati in invatamantul secundar inferior.

Tranzitia de la invatamantul primar la invatamantul secundar inferior difera de la un canton la altul.

 

Invatamantul secundar inferior

Cele mai multe cantoane ofera mai multe tipuri de educatie la nivel secundar inferior. De multe ori, exista doua sau trei sectiuni diferite, cu cerinte diferite.

Invatamantul secundar inferior se desfasoara pe durata a 3-5 ani, in functie de canton. Pe durata studiilor, elevii invata sa citeasca, sa scrie si sa socoteasca. De asemenea, ei dobandesc cunostintele de baza a 2 limbi moderne (de obicei, o limba nationala si limba engleza) si participa la ore de geografie, istorie, arta si muzica. Diferite teme, cum ar fi promovarea sanatatii, educatia pentru o dezvoltare durabila sau educatia civica sunt adesea predate ca parti integrante ale altor discipline.

 

Invatamantul secundar superior

Invatamantul secundar superior nu este obligatoriu si se desfasoara pe durata a 3-4 ani, in functie de canton.

Aici, elevii pot alege intre educatia si formarea profesionala sau invatamantul general.  

Invatamantul general este oferit de catre scolile care se finalizeaza prin sustinerea examenelor de bacalaureat, ce pregatesc elevii pentru admiterea la universitate.

Swiss Maturité Fédérale sau Matura se obtine dupa finalizarea cu succes a examenelor finale si asigura posibilitatea de admitere la universitati  de prestigiu.

 

Alte programe de studiu

Alaturi de programul de studiu elvetian, Swiss Matura, exista si multe alte programe educationale precum: programele britanice GCSE si A-Level, IB, Abitur, High School Diploma, French Baccalaureat.

 

Aici poti vedea ce scoli partenere ofera sistemul elvetian de invatamant. 

 

Daca te gandesti sa studiezi in strainatate, contacteaza unul dintre consultantii IntegralEdu pentru a gasi cele mai bune optiuni educationale impreuna.
25 ian. 2016 admin 7794 views
Citeste si